Uite aici un manuscris. E scrisul lui Manu când îşi ia la revedere.
E pro scris si anti citit. Poate ante… Are antene in antet.
Uite aici locuieşte noaptea în camera asta neinsipirată şi uneori expirată. E ora când trec batalioanele de îngeri, căutând vise înalte sub picioroange lungi, peste clădirile verzi.
Uite aici voi locui eu căci eu sunt noaptea neagră a raţiunii, tabloul mort al valurilor, al vechilor iodlere si speranţe.
Uite ea e Vanesse şi pe vremuri erau mai multe când se reinventau . Se cocoţau sus pe noapte.
Si ea e Laura , Amara statiune, dulapa, preferata si are săgeţi pe tâmple si picioare lungi si morţi infinite. Si influenţe si gripe. Si prinde si joacă.
Când era mică , s-a visat demiurg.
Vanesse citeşte urgii si cărţi glorioase si tace îmbufnata , îşi măsoara perversiunile în dependenţe bidirecţionale şi îşi mănâncă vulturii când tace.
Si Laura scrie pe aţe, pe pânza de lună , prescrie o frază lungă în cartea lui Manu, drămuieşte leneş morfina , mor-lina, nor-ina.
Vanesse ia norina în fiecare dimineaţa , când bea vântul, îşi aminteşte cum obişnuia să mănânce cenusă de cer , să ceară cerului o cerneală mai alba , o carne mai lungă , o stridenţă mai jos…
Vanesse caută zen-itaţi in ceaşcă , ea are o ţeastă mai mistică si cercei din cereri de cerneală.
Laura o să (se ?) piardă urând aurul , faurul de taur, ulcerul aliteraţiilor, albinaţiilor ( naţiilor de albine feline line norine!). Şi o să pună un punct , dar mai înainte o frază ( mai bine si sigur o brează) cu scrisul lui Manu, aruncătorul de la revedre:
La revedere , pe mâine , adio pe pâine, te asteptăm sa micdejunăm nişte perfuzii din farfuria cu confuzii ,ca avizii, ca hibrizii, pe terasa Sanatoriului, la orele verzi neînţelese, din aţe culese, sa bem un cer , sa mâncăm o cerneală , sa fim alb-cenuşii si sus pe norina , sa traducem iodlere oştirilor de îngeri…
O ştire?
