Mă întreb în ce stadiu era studiul despre absenţă în acea dimineaţă ,în care s-a diluat absenţa în prezenţă şi dacă ar fi fost simplu şi perfect,sau cât de imperfect ar fi trebuit să atârne norii ca să te las să te dizolvi printre restul oamenilor cu genţi , umeri încovoiaţi sub greutatea ruinei rutinei şi priviri umbrite de dimi-ceaţă.
Şi atunci nu ar mai fi fost niciun front , ci doar un sunet sec , o bătaie scurtă la porţile ospiciului. În loc de studiu , un frontispiciu la intrarea în muzeul aripilor moarte, o galerie a lucrurilor care nu au fost şi totuşi s-au dărâmat. Din ziua în care râmele mi-au luat in derâdere rimele , în care m-am rupt in doi oameni, un eu şi o învelitoare, am început să scriu pagini lungi despre presiune , despre barieră şi cariera de demoni pietrificaţi, despre câţi bari erau în sticlele din barul cu otrăvuri. Şi despre cum nu le-am luat , dar nici nu le-am dat.
Ne hrănim din imperiul mic , devastat de furtuni, în care eul cinic studiază absenţa lui tu, în faţa unui pahar cu vin , acelaşi pahar cu vin în fiecare seară, aceeaşi seară în fiecare seară, acelaşi tutun , aceleaşi cuvinte despre bateria noastră imperfectă. Vorbe şi explozii şi nimic care se dărâmă. Vorbe şi explozii şi ceva ce aş vrea să se dărâme, pulsaţii scurte , orgasmice , poziţiile noastre strategice :în pat, sub pat , la ferestre .Ferestre închise şi deschise ca nişte ochi către noaptea neagră de afară, uşi care plutesc , plecări care se îneacă în cascada de dependenţe , poze arse din viitor.
Tu mângâindu-mi aripa care atârnă, aşa imperfectă cum e , tremurând uşor pe sârma unde se usucă, sârmă care îmi trece prin ochi şi inimi. Apoi tu mânjindu-mi cu sânge foile, eu mijindu-mi ochii în timp ce ascut creioanele albe şi căţărându-mă pe pereţi ca să le scriu ceva ,să le şoptesc cu voce rece să se strângă, să ne strângă nouă jucăriile, aripile, luptele , să le împacheteze frumos în foi de viţa nobilă, la fel de nobilă ca prezenţa din absenţa noastră viitoare. Şi mici picături de incoerenţă , furtuni care ne lovesc în rafele mâinile şi geamurile.
Tu plecând capul în faţa vieţii, cu umerii strânşi , cu pumnul strâns pe geantă, acea geantă cu multe compartimente si călatori :eu şi tu , absenţă şi prezenţă, perfect şi imperfect. Tu plecând cu nişte noi strâns lipiţi în geantă, acei vechi iubiţi, şi apoi tu privind în spate , acolo unde stau eu , căscând ca un hău.
