Umbra Vanessei la Sulina
Off, grupurile, turmele si oamenii…Răsucesc plafonul pe care şed, înlocuiesc sălbăticia foii , port pijama cu buline reidealizate, sunt Vanesse cu umbre mov de Sulina.
Marea acolo aduce sfere, încercuieşte rebuturi liniare, literalizează stele. Marea acolo îmi aparţine pentru că am văzut-o prima , călătorind pe un Balaur, originalizând Laure. Marea acolo e prevăzută cu licorne pe estul soarelui, cu solzi pe pielea caselor, cu nostalgie în drumul scriselor – viselor.
Şi a fost întamplare şi nu uit, ,
atunci tăceam
ca să fiu mai Pheonix când revin.
Cineva înţelege…
Am fost jos ca să pierd stropi, să-mi prind magma.
Sunt nisip de oase neroase, risipit de neoameni
Cică nobili!
Ha!
sic!
Să-nţelegi, nu scriu în vain, nu mă prescurta.
Revenim. Tai, dar nu în mare ,
în stropi,
să izolez o poză, o doză de trap,
de Harap,
o veşnicie, o prea-curgie.
Să nu mai curgă marea, Balaurul , stelele…să stea! Sulina e statuia mea, şi pentru că eu am văzut-o prima,
şi n-am vaporul meu,
manifestul meu,
marea mea,
o reduc la clipe , la puncte,
la clape , la ape
la umbrele sărurilor.
La mine.
Lasă un Răspuns