Am mai multe titluri posibile: Povestea zilelor mele triste, Ambalându-l pe Godot sau Voi scuipa pe prieteniile voastre.
…târfele asteptându-şi mormintele…
Sau poate mai bine La răscruce de sâmburi? Arhanghel şi pedeapsă?
Când zorile se sparg, Vanesse se întreaba de ce nu işi merită aura din nume. Cand nu mai sunt zâmbete de topit, Vanesse îşi potriveşte costumul de umbra, îşi nepotriveşte cioburile din ochii de pe fustă, îşi înrămeaza pielea traslucidă si lenesă şi se mai opreşte o data pe tron sa adulmece avida de rime moarte mirosul peronului toamna. Ea nu a scris niciodata a treia scrisoare albastră, în valiza are doar foi albe, târfe, morminte, esenţe de crimă, albastruri de pedeapsă. Armele ei sunt mute si triste ca toate penelurile, iar aripile şi le strânge la spate într-o coadă de animăluţ simpatic de sălbatic, îşi încrucişeaza picioarele a protest şi îşi aşteaptă mişeleşte trena. Căci pe peronul din dosul crimelor , nu vine nici un tren, pe şine curge un cerc , apoi o sferă, pe mine cade un cer, o atmosferă…
Şi când şuieră a hoit trena sosind in staţie, când gâlgâie tot sângele trezit in prestaţie, Vanesse îşi ridică mânecile ample ,îşi arcuieşte degetele lungi ca veşnicia, închide luna plina , tropăie puţin ,aruncă bagajul , susura într-o limbă veche , într-un blestem alb :”Iartă-mă , Arhanghel! ” şi în sfarşit se arunca si ea…
…în povestea zilelor mele triste.
