Într-o zi o sa dispar şi ştii asta , o să rămână in locul meu o gaură in aer. N-o să îţi spun că am plecat să salvez lumea, nici că o să mă dau cu arca pe arta mea, asta dacă am construit-o vreodată. O să crezi că poate m-am mutat in burta ta, o să îţi strângi ochii şi o să te imaginezi ciclop, o să îţi alunece prin burtă toate plutele de lut , toate luptele de lup.
Poate nu o să înţelegi.Şi o să incerci să te orientezi.O să grăbeşti zorii ca să îmi cauţi plămânii pe cer printre alţi cumulonimbuşi şi o să îti aprinzi buzunarele şi ţigările ,în timp ce mă cauţi prin gări ca să îmi arunci fumigene. Şi o să te gândeşti cum ar fi fost dacă îmi sorbeai cuvintele, în timp ce amesteci în supa de cuvântări pe care le-o ţii iubitelor mele . Ele, la fel de mute , vor mesteca direct cu lira golul dintre litere.
O să crezi că eşti amic cu vântul , căpitanul meu de nai, care comanda trupele de habar n-am.
O să îmi ingrijeşti mereu penele pe care le-am uitat pe masă când am devenit o gaură în aer şi nu o să mai aeriseşti niciodata ca să nu sară pe geam vreo rochie albastră. O să pui gratii la fereastră din penelurile mele ca să împarţi lumea in elemnte infinite şi nimeni nu o să ştie unde nu sunt , o să creadă că tot eu vomit cerneală pe geam ca în fiecare zi.
Şi poate atunci , la acest nesfârşit o sa înţelegi ca toate trupele , toate trupurile mele au în ele ruptura şi dacă le sfâşi caldura rămane o gaura (l)aurită in aer în formă de T.
