Sa fie liniste am zis ,in timp ce ma intrebam la ce imi foloseste sa stiu sa scriu. Si nu ma refer infatuat la a atribui sensuri , ele doar curg prin mine ca un flux telekinetic, ca o tigara cu miros de iarba cand nu ar fi cazul , ca o temperatura mai joasa in fierbinteala gandirii. E un zgomot de fond pe care il aud din cand in cand si il numesc literatura. Si il ating cu genele si e un zumzet mort, spanzurat intre semne .Le intuiesc, dar nu le miros. Cred ca s-au pornit demult. Incerc sa compun un roman , o durere duioasa. Sau o salbaticie care sa imi cada de pe chip in nenumrate teluri.
Sa fie liniste am zis,dar e repetia asta care ma omoara. Si ce as vrea sa spun cu semne plus puncte? Ce as vrea sa rup cu frazele mele? doar ne vedem mereu pe dinautru cu galaxiile si balenele noastre. Ce logica sacra am rupt , cu ce aripi ma asez piesiz? sunt doar o tangenta la cronologiile moarte?
Scrie ce vrei , s-ar putea sa nu rupa nimic, sa iti rotesti gurile intacte prin universul de sticla.Sunt gaurile acelea mute de furie. S-au mutat poate sa soarba lucruri marone, silvone , patate de virgule si sugestii.
Ciupeste-ma de idee,posesiv ,cu familiaritate.Atarna-mi o limba moarta de geam, un liliac al durerii, o floare de noapte si ploaie, o crusta de spaima. Si lasa-ma libera in zid, sa mor si sa scriu.
O sa iti las cu limba de noapte un pas de mancare. Sa-l tunzi si sa-l speli si sa-l mergi si poate sa-l scrii.
Pe ziduri curate, furate din noapte,cu semne uzate.
