Sa fie liniste am zis,dar e repetia asta care ma omoara. Si ce as vrea sa spun cu semne plus puncte? Ce as vrea sa rup cu frazele mele? doar ne vedem mereu pe dinautru cu galaxiile si balenele noastre. Ce logica sacra am rupt , cu ce aripi ma asez piesiz? sunt doar o tangenta la cronologiile moarte?

Scrie ce vrei , s-ar putea sa nu rupa nimic, sa iti rotesti gurile intacte prin universul de sticla.Sunt gaurile acelea mute de furie. S-au mutat poate sa soarba lucruri marone, silvone , patate de virgule si sugestii.

Ciupeste-ma de idee,posesiv ,cu familiaritate.Atarna-mi o limba moarta de geam, un liliac al durerii, o floare de noapte si ploaie, o crusta de spaima. Si lasa-ma libera in zid, sa mor si sa scriu.

O sa iti las cu limba de noapte un pas de mancare. Sa-l tunzi si sa-l speli si sa-l mergi si poate sa-l scrii.

Pe ziduri curate, furate din noapte,cu semne uzate.

Rade pentru ca scriu pe litere pe care nu le cunosc.Sau le inchid.Caci deschiderea e larga si acolo e tot trecutul ei. N-am cunoscut cenzura . Si scriu corect si o sa cititi.Si n-am fost decat un pic mai aproape de dunga.

Aloo, ati vorbit corect? V-am visat.Aloo. delirul, domnul Febril? C’est moi. Nu spun nimic.Aa, nu stiu nimic, nu scriu carti. Ba da, ba nu, valsati corect, nu va mai sun.

Ah da, cum ai imbatranit, e peste altcineva, nu te mai vezi.

E peste umarul soarta, e umarul poarta

E foarfeca ochi

E foarfeca stropi

Chiar stropi

galopi

Antilopa

Frazitropa.

Cititi,albiti,muriti.

Va stiu

Va scriu

Si plec

Chiar trec.

Iti scriu o scrisoare alba , exemplara , animala. In care voi articula tot, un bob de nimic. Putin mai putin decat o halca de larma. Iti scriu o scrisoare asamblata ,corectata , despre usa unui poet care nu a existat si apoi a murit. Despre un tic care imi indoaie colturile buzelor , imi incercuieste ochii , atunci cand nu ma gandesc la nimic.

Aleg sa vorbesc doar atunci cand timpul paleste sub o raza alba , voalata, o alta pancromie.Nu cauta cuvantul, nici pana , nici alba , nu exista. Cuvantul e o talpa inventata.

Atunci imi inramez tusele pe perete ca o campioana la scrima . Scrima e o rima divina. Noteaza ,te rog. Sa nu uiti , esti o masea intr-o roata.

Vorbeste-mi despre gri , cum se rupe, cum se surpa, cum cade. Mai repeta-mi o data. Vuiste-mi cum se prabusec.

Vorbeste-mi despre sirul lucrurilor clare, lucrurilor care trec si ne comanda surparea. Intr-o aritmetica imposibila a tuturor vorbelor operate. O aritmie dulce, dantelata , prelungirea inimilor bolnave de trecere. Tacerea e un pas care atarna , suspendat intr-un sir firav de tobe bubonice. Vezi , un alt cuvant magic, bolnav pe care nu il alegi. De altfel, sunt cuvinte incurabile, grabite , care orbiteaza bolile lumii. Prin orbitare, se produce orbirea.

Alb articular, alb exemplar , alb animal

Gri bifurcat, gri incurcat, gri deselat

Alb vorbitor , alb trecator, alb comandor

Gri scufundat, gri dantelat, gri operat.

Dar ura te încălzeşte, îţi lipeşte pietre fierbinţi de picioare. Bolovane mari cu care măsori timpul dintr-o nisiparniţă.

Nu ştii cine scrie din amiaza caldă o scrisoare de adio. Lui Dumnezeu şi altor zei mărunţi din nisiparniţa grea. Ca să ne-o arunce nouă, o dată cu pereţii cuibului ,să îi prabuşească spunând că nici noi nu existăm la fel ca tine. Totuşi , vom face casă bună cu adio, ni s-ar potrivi ca o mănuşa pe degetele noastre îndoite. Nici adunând nu vom ştii, cine se cade să moară in miezul pământului. Căzand şi râzand in faţa scăderii noastre. Vom rade încă un infinit de pe şaua pământului.

Toţi dracii care îşi poartă coarnele îndărătul picioarelor vor alerga căzând din cercurile cerului pe urmele noastre. Ne vor hrăni trecutul dintr-un plic cu otravă, vor face o treabă brună. Păcat că tu nu bei scrisori , nici frunze de soare, sau poate scriu eu prea multe cuvinte care se încalecă. Cuvinetele mele cai ,cu gesturi nervoase si gust acru de tămâie.

Tămâine. Măine, o să te ucid în zori , printre norii nefiinţei tale. Vreau să devii tăunul otrăvit din scrisorile mele coapte.

Domnule dragă, eu am lăsat oameni să ceară. Aşteptau în şiruri lungi să le crească dungi, să aibă picioare cu cratimi, mai-mult-decât-lungi şi să îţi ceară. Nişte fungi , da poate. Care să îţi ceară să plângi. Şi bunăoară, să doară.

Dacă doriţi, domnule plagă, ne aşezăm aici să săgetaţi.Dar nu lăcrimaţi şi nu împuşcaţi. Vă pun la dispoziţie pisici. Chiar pe Tiranpisu, nu s-a născut încă, dar e arici ,are cozi multe pe aici. Şi are să moară.

Şi o să îl mirosim, o să ceară să moară, aşa într-o doară, doar pe o nară.

Să moară!

Sare dizolvată, sare vinovată.

Sare ca oricare dată, sare ca oricare luată.

E o chemare să vin , să fiu moale, să moleşim între chenare şi cine n-are, sare.

Absentare.

Dar nu pot . Nu mai ard, nu mai râd, nici când se dărâmă faţa pământului, spatele universului.

Vrei sa spui că ai unificat un vers şi e al lui? Că ai bătut cuie pe spinarea deznădejdii? Că Nadejda , fata cu speranţa şi-a plecat capul şi tacul si tot acul?

Da, ştiu ce vrei să spui, unde sunt piuliţe e mai bine, în spatele cui baţi apropouri?.pentru că tu aşa crezi , că dacă baţi, o să nimereşţi cuiul şi atunci răsare Os Alb şi îţi masează cu colţii pe mâna o scrisoare.

Şi atunci podoabe din fraze neterminate, din ţigări pe jumătate, din netezimi de pe spate, din şanţuri furate.

Furate cu împrumut. Cum altfel? Există un altfel în care să mă prăbuşesc, un altfel în care să mă scobesc? În care să ne aşezăm în toate scorburile ca în nişte găuri de potenţial?

Pot, dacă îmi ţii altceva pe care să stau , pe care să beau , pe care să iau.

În toate scorburile locuiesc nişte miciuni şi alte lipsuri de adevăr?

La vară, o să te îmi lipesc pe mâini nişte plasturi , pe nas alţi nasturi şi o să poţi să mă desfaci, să mă dezbraci de boală ca de o taină bătrână, ca de o haină ce moare într-o rână. O să scuip râme şi glume şi apoi o lume şi poate o sa mă bâlbâi, o să uit că sunt leu, că demiurgii aşteaptă ratele de la urgii, că îşi numără beţiile pe beţe şi influenţele pe feţe , iar ardenţele nu le numară deloc.

Pe blocul meu locuieşte un cuvânt.Lângă el, stă un prinvânt, iar în dreapta un învânt.Dar pe dreapta cea mai înaltă nu stă nimeni.

Poate nu o să înţelegi.Şi o să incerci să te orientezi.O să grăbeşti zorii ca să îmi cauţi plămânii pe cer printre alţi cumulonimbuşi şi o să îti aprinzi buzunarele şi ţigările ,în timp ce mă cauţi prin gări ca să îmi arunci fumigene. Şi o să te gândeşti cum ar fi fost dacă îmi sorbeai cuvintele, în timp ce amesteci în supa de cuvântări pe care le-o ţii iubitelor mele . Ele, la fel de mute , vor mesteca direct cu lira golul dintre litere.

O să crezi că eşti amic cu vântul , căpitanul meu de nai, care comanda trupele de habar n-am.

O să îmi ingrijeşti mereu penele pe care le-am uitat pe masă când am devenit o gaură în aer şi nu o să mai aeriseşti niciodata ca să nu sară pe geam vreo rochie albastră. O să pui gratii la fereastră din penelurile mele ca să împarţi lumea in elemnte infinite şi nimeni nu o să ştie unde nu sunt , o să creadă că tot eu vomit cerneală pe geam ca în fiecare zi.

Şi poate atunci , la acest nesfârşit o sa înţelegi ca toate trupele , toate trupurile mele au în ele ruptura şi dacă le sfâşi caldura rămane o gaura (l)aurită in aer în formă de T.

 Mă întreb în ce stadiu era studiul despre absenţă în acea dimineaţă ,în care s-a diluat absenţa în prezenţă şi dacă ar fi fost simplu şi perfect,sau cât de imperfect ar fi trebuit să atârne norii ca să te las să te dizolvi printre restul oamenilor cu genţi , umeri încovoiaţi sub greutatea ruinei rutinei şi priviri umbrite de dimi-ceaţă.

Şi atunci nu ar mai fi fost niciun front , ci doar un sunet sec , o bătaie scurtă la porţile ospiciului. În loc de studiu , un frontispiciu la intrarea în muzeul aripilor moarte, o galerie a lucrurilor care nu au fost şi totuşi s-au dărâmat. Din ziua în care râmele mi-au luat in derâdere rimele , în care m-am rupt in doi oameni, un eu şi o învelitoare, am început să scriu pagini lungi despre presiune , despre barieră şi cariera de demoni pietrificaţi, despre câţi bari erau în sticlele din barul cu otrăvuri. Şi despre cum nu le-am luat , dar nici nu le-am dat.

Ne hrănim din imperiul mic , devastat de furtuni, în care eul  cinic studiază absenţa lui tu, în faţa unui pahar cu vin , acelaşi pahar cu vin în fiecare seară, aceeaşi seară în fiecare seară, acelaşi tutun , aceleaşi cuvinte despre bateria noastră imperfectă. Vorbe şi explozii şi nimic care se dărâmă. Vorbe şi explozii şi ceva ce aş vrea să se dărâme, pulsaţii scurte , orgasmice , poziţiile noastre strategice :în pat, sub pat , la ferestre .Ferestre închise şi deschise ca nişte ochi către noaptea neagră de afară, uşi care plutesc , plecări care se îneacă în cascada de dependenţe , poze arse din viitor.

Tu mângâindu-mi aripa care atârnă, aşa imperfectă cum e , tremurând uşor pe sârma unde se usucă, sârmă care îmi trece prin ochi şi inimi. Apoi tu mânjindu-mi cu sânge foile, eu mijindu-mi ochii în timp ce ascut creioanele albe şi căţărându-mă pe pereţi ca să le scriu ceva ,să le şoptesc cu voce rece să se strângă, să ne strângă nouă jucăriile, aripile, luptele , să le împacheteze frumos în foi de viţa nobilă, la fel de nobilă ca prezenţa din absenţa noastră viitoare. Şi mici picături de incoerenţă , furtuni care ne lovesc în rafele mâinile şi geamurile. 

Tu plecând capul în faţa vieţii, cu umerii strânşi , cu pumnul strâns pe geantă, acea geantă cu multe compartimente si călatori :eu şi tu , absenţă şi prezenţă, perfect şi imperfect. Tu plecând cu nişte noi strâns lipiţi în geantă, acei vechi iubiţi, şi apoi tu privind în spate , acolo unde stau eu , căscând ca un hău.

-folosind caloriferul pentru mirosirea notelor fa , sol  

-oferind jarul calului pentru stingerea varului faraonului Tla    

-ofilind valul în spectrul senzual-solzos  ( a solza= a solda)    

şi pentru armonii, decantez căldura pe fundul paharului.  

Salut har. Har sănatos.

Mâinile pătate de mâine,

pâinile mânate de câine

degete inutile mânjite cu unt de viaţă

     unde vii?

via ţărmul mânjilor

în păr se împletesc vinul şi vina.

    vin sa beau.

unghiile în ungherele raţiunii

raţii de la unii.

trupul mort al ortodoxiei

     ortoepie!

mă ghemuiesc într-un stilou şi scuip gerunziu

un ou e inca nou

si ger in uzina

      zi! e încă zi?

foi liliachii din trupul meu .

un  trup de rupt

trufia trifoiului

umbrela- aripile unui liliac mort.

arii si pile

    la umbra sorţii.

melci pe buze

meduze amorţite

amor si cuţite

am orori cumplite.

Ţigari tuturor

de la femeile îngerului.