Tu nu poţi să îmi oferi nimic , nici protecţie, nici proiecţie. Doar contre si lecţii, care nici măcar nu curg, doar se sparg între degete. Sunt în pragul doririi.
Sare dizolvată, sare vinovată.
Sare ca oricare dată, sare ca oricare luată.
E o chemare să vin , să fiu moale, să moleşim între chenare şi cine n-are, sare.
Absentare.
Dar nu pot . Nu mai ard, nu mai râd, nici când se dărâmă faţa pământului, spatele universului.
Vrei sa spui că ai unificat un vers şi e al lui? Că ai bătut cuie pe spinarea deznădejdii? Că Nadejda , fata cu speranţa şi-a plecat capul şi tacul si tot acul?
Da, ştiu ce vrei să spui, unde sunt piuliţe e mai bine, în spatele cui baţi apropouri?.pentru că tu aşa crezi , că dacă baţi, o să nimereşţi cuiul şi atunci răsare Os Alb şi îţi masează cu colţii pe mâna o scrisoare.
Şi atunci podoabe din fraze neterminate, din ţigări pe jumătate, din netezimi de pe spate, din şanţuri furate.
Furate cu împrumut. Cum altfel? Există un altfel în care să mă prăbuşesc, un altfel în care să mă scobesc? În care să ne aşezăm în toate scorburile ca în nişte găuri de potenţial?
Pot, dacă îmi ţii altceva pe care să stau , pe care să beau , pe care să iau.
În toate scorburile locuiesc nişte miciuni şi alte lipsuri de adevăr?
La vară, o să te îmi lipesc pe mâini nişte plasturi , pe nas alţi nasturi şi o să poţi să mă desfaci, să mă dezbraci de boală ca de o taină bătrână, ca de o haină ce moare într-o rână. O să scuip râme şi glume şi apoi o lume şi poate o sa mă bâlbâi, o să uit că sunt leu, că demiurgii aşteaptă ratele de la urgii, că îşi numără beţiile pe beţe şi influenţele pe feţe , iar ardenţele nu le numară deloc.
Pe blocul meu locuieşte un cuvânt.Lângă el, stă un prinvânt, iar în dreapta un învânt.Dar pe dreapta cea mai înaltă nu stă nimeni.
Vanesse de Grigoire 